Avertisment pentru Steaua: „Și dacă murea jucătorul, tot trebuiau să plătească pentru el!”** Situația se agravează: ‘Steaua trebuie obligată!’

Avertisment pentru Steaua:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Sandu a acceptat un interviu cu ProSport, iar printre teme abordate a fost și „Cazul Baciu”: „Da, cunosc situația. Noi o să-i atenționăm pe cei de la Steaua că trebuie să pună în executare decizia. Au fost la TAS, au mers apoi la un tribunal federal din Elveția. Dacă n-au fost atenți când au făcut contractele, e treaba lor. Am înțeles că, și dacă murea jucătorul, tot trebuiau să plătească pentru el!”, a spus Mircea Sandu.

Replica celor de la FCM Bacău a venit imediat. Președintele clubului din Moldova a declarat că Steaua trebuie obligată să plătească, nu doar atenționată.

„Am citit interviul din ProSport și vreau să vă spun că Steaua trebuie obligată, nu atenționată să plătească! Cei de la FRF ce fac? Pierd timpul cu atenționări? Nu, Steaua trebuie să fie obligată să plătească până la 31 martie dacă vrea licența. Eu sunt convins că domnul Mircea Sandu e conștient de gravitatea situației, iar dacă nu îi va obliga pe cei de la Steaua să plătească, atunci în joc este atât binele echipei naționale a României, cât și binele fotbalului românesc.

Pe noi nu ne mai interesează că Steaua a câștigat la comisiile FRF cum a câștigat, trecem peste asta. Dacă vă arătăm documentele și o să vedeți ce motivări hilare au dat comisiile în favoarea Stelei, vă apucă râsul. Comisia aceea condusă de domnul Manu, despre care toată lumea știe cine este. Chiar nu vreau să se facă circ mediatic, dar aici se va ajunge. Am pierdut foarte mulți bani pentru a ne judeca în străinătate și, deși este o decizie prin care Steaua e somată să plătească cheltuielile de judecată, ce se ridică la 30.000, nici măcar acești bani nu vrea să îi achite. Ce să mai vorbim de 1 milion de euro?

Oricum, după meciurile naționalei României, vom veni la FRF și vom arătă opiniei publice adevărul. Domnul Președinte Mircea Sandu a avut perfectă dreptate când l-a avertizat pe Valeriu Argăseală când a semnat documentele, aici chiar a avut dreptate Mircea Sandu. Nu i-a forțat nimeni pe Gigi Becali și Valeriu Argăseală să semneze acele documente, acele clauze”, a spus Daniel Scânteie pentru www.prosport.ro

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum de judecători
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum de judecători
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×